Yanis Varoufakis a votat pentru noile reforme, deși se opune măsurilor cerute de creditori

Yanis Varoufakis a votat pentru noile reforme, deși se opune măsurilor cerute de creditori
Publicat: 23/07/2015, 07:46

Parlamentul de la Atena a aprobat joi dimineață, după dezbateri care au durat toată noptea, noi măsuri privind introducerea unor reglementări bancare europene în legislația elenă și modernizarea Codului de procedură civilă.

Înaintea votului, existau temeri privind o nouă rebeliune a parlamentarilor, la fel ca în cazul votului de săptămâna trecută, dar premierul Alexis Tsipras a obținut în final sprijinul Legislativului. În total, 230 de parlamentari din cei 300 au votat pentru noile măsuri, în timp ce 63 au votat împotrivă și cinci s-au abținut.

Printre cei care au votat împotrivă se numără 31 de membri ai partidului premierului, Syriza, mai puțini decât la votul de săptămâna trecută.

Fostul ministru de Finanțe Yanis Varoufakis este unul dintre parlamentarii care au votat împotriva măsurilor de austeritate săptămâna trecută, dar care joi dimineață a votat în favoarea reformelor.

În dezbaterile tensionate din cursul nopții, Tsipras a explicat în Parlament că a fost nevoit să accepte compromisuri dificile pentru a evita ieșirea Greciei din zona euro.

„Cercurile financiare din cadrul Uniunii Europene vor în continuare ieșirea Greciei din zona euro. Am fost nevoiți să acceptăm un compromis dur pentru a evita scenariile extreme. În ultimele șase luni am făcut erori, dar nu regret această luptă”, a spus Tsipras.

„Noul împrumut va oferi Greciei lichidități pentru următorii trei ani”, a subliniat premierul elen, exprimând optimism și în privința restructurării datoriei suverane.

Băncile din Grecia și-au reluat activitatea luni, dar tranzacțiile sunt limitate, iar retragerile de numerar pot fi de cel mult 420 de euro pe săptămână. Piața financiară este continuare închisă.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistență financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia și-a asigurat restructurarea datoriilor și finanțarea pe termen mediu în cadrul unui pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite țării să rămână în spațiul monedei unice.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța